
Durata de viață: 10 – 15 ani
Grupa: Terrier
Culori: roșcat, negru, ciocolatiu
Lungimea firului de păr: scurtă
Talie: mică/toy
Năpârlire: moderată
Înălțime: 25 – 30 cm la mascul, 20 – 27 cm la femelă
Greutate: 3 – 4,5 kg la mascul, 3- 4 kg la femelă
Mediul de trai:
Pinscherul pitic este un câine mic, dar are nevoie de un spațiul al său deoarece sunt energici și trebuie să alerge, să se miște. Sunt maeștri la evadări, asigurați-vă că aveți o curte bine îngrădită. Nu se descurcă bine la temperaturi extreme, sunt câini pentru interior. Nu este indicat să fie lăsat prea mult timp singur nesupravegheat pentru că e foarte curios și se bagă peste tot, dar mai mult pentru că are tendința de a roade orice din casă.
Istoric:
Pinscherul pitic este o rasă germană, fără nicio legătură cu rasa Doberman Pinscher, deși au trăsături aproape identice. Rasa a fost dezvoltată din rase de terrier, inclusiv German Pinscher și Italian Greyhound cu scopul de a vâna șoarecii în grajduri. De asemenea rasa Dachshund a mai fost folosit pentru a dezvolta latura de talie mică la această rasă. Termenul Pinscher înseamnă terrier în limba germană. De fapt, rasa Doberman Pinscher a fost creată de către Louis Doberman în 1890 și a fost dezvoltat pentru a arăta aproximativ ca Pinscherul pitic. Acesta este și motivul pentru care se știe că cele două rase împărtășesc aceeași strămoși, inclusiv rasa German
Pinscher.
Acești câini au fost prezenți în picturi de-a lungul secolelor, dar documentația actuală asupra rasei are o vechime de numai 200 de ani. Dezvoltarea rasei în afara granițelor Germaniei a început în 1895, când au fost trasate și standardele rasei; iar în 1929 a fost recunoscut ca rasă autonomă în America.
Descriere:
Pinscherul pitic este un câine care se aseamănă foarte mult cu Doberman Pinscherul; dar totuși cele două rase nu sunt înrudite între ele, ci prima este cea mai veche. Sunt câini de talie mică, musculoși, cu proporții pătrățoase și cozile tăiate. Capul acestor câini are o formă ascuțită, urechile sunt așezate sus pe cap și stau drepte; uneori sunt și ele supate. Ochii lor sunt ovali, de culoare închisă, cu o expresie clară și strălucitoare. Craniile lor sunt oarecum plate și se ascut spre botul lung. Nasurile lor sunt mereu negre, excepție făcând cei ciocolatii, care au nasurile conform blănii lor. Gâtul lor este bine proporționat cu corpul și ușor arcuit. Coada este așezată sus și de obicei cupată. Picioarele lor sunt puternice și musculoase; cu labe mici, rotunde, ca de pisică.
Mișcarea lor este un sprințară, aleargă liberi, părând că nu depun prea mult efort. Blana lor este moale, deasă și scurtă, cu o înfățișare lucioasă de mătase. Părul aceeași lungime pe întregul corp al câinelui.
Temperament:
Acest câine are o atitudine blândă și dulce, dar vor necesita multă atenție din partea dumneavoastră. Fiți atenți să nu vă răsfățați peste măsură câinele pentru că mai târziu nu veți mai putea trăi cu el în aceeași casă. Pot să fie extrem de încăpățânați și de aceea este esențial un dresaj timpuriu. Sunt firi rezistente și mândre, chiar foarte curajoase; fiind de multe ori descriși ca și câini mari în corpuri micuțe. Au multă energie și prezență de spirit, nu sunt câini care să stea toată ziua întinși pe canapea. Se împacă bine cu copii, dacă aceștia știu cum să se comporte cu câinele și să nu-l sâcâie peste măsură. Este important să faceți copilul conștient de limitările sale în joaca cu câinele și să nu-l rănească. Ei nu se comportă conform taliei lor, toy, și de cele mai multe ori par a fi mai robuști decât sunt într-adevăr.
Uneori pot să fie agresivi cu alți câini, de aceea este bine să fie socializați cu alți câini de mici căței. Dar cu alte animale din casă se vor înțelege bine. Cu toate că nu au dimensiunile necesare pentru a fi câini de pază sau apărare, ei vă pot alerta prin lătrat de câte ori se apropie un străin. Sunt relativ suspicioși față de străini, dar prin intermediul unui dresaj potrivit la o vârstă fragedă veți putea să le schimbați comportamentul în preajma musafirilor. Nu este bine să le faceți un dresaj pentru a lătra ca metodă de alertare, deoarece sunt predispuși la a lătra excesiv.
Este un câine loial și distractiv de a avea aproape; cu toate că sunt prea preocupați de propria lor soartă, încăpățânați. Acestea defecte pot fi cât de cât alinate, dacă nu îndepărtate prin dresaj pentru obediență. Sunt firi inteligente și dornici de a învăța lucruri noi; astfel dresajul va decurge ușor. Odată ce ați stabilit dominanța stăpânului, ei vă vor asculta și vor face totul pentru a vă fi pe plac și va învăța repede. Deoarece au dimensiuni așa de mici sunt ușor de întreținut, sunt companioni perfecți pentru persoanele singure.
S-a mai spus despre ei că sunt căței pe viață; deoarece sunt foarte jucăuși și distractivi, dar și foarte curioși, transformând orice din jurul său în jucăriile sale. Este important să vă asigurați că nu are prea multe de ros, pentru că rosul este o activitate plăcută a acestui câine. Vor sări și se vor cățăra pe aproape orice, mai ales atunci când sunt nesupravegheați.
Probleme de sănătate și îngrijire:
În general, starea de sănătate a acestor câini este una foarte bună; nu au boli specifice rasei. Cu toate acestea, nu sunt buni la a controla cantitatea de mâncare pe care o ingerează; de aceea va trebui să le efectuați dumneavoastră porții micuțe. Sunt predispuși la obezitate și controlarea cantității de mâncare ingerate va ajuta la evitarea unei asemenea stări. Obezitatea la câini creează aceleași probleme ca la oameni; predispuneri la probleme cu inima, cu încheieturile și o viață mai scurtă. Este bine să nu-i obișnuiți cu tratații, desfătări culinare, pentru că dacă nu li se oferă așa ceva atunci nu se vor aștepta să le primească și se va îndepărta problema greutății. Mâncarea indicată pentru acești câini este cea uscată; deoarece poate ajuta la controlarea greutății și nu veți avea prea multe probleme nici cu dentiția.
Este o rasă ușor de întreținut din punct de vedere al periatului. Năpârlesc moderat, dar nu este greu de menținut acea strălucire a blănii. Este indicată perierea cu o perie fermă de cauciuc, cu țepi de câteva ori pe săptămână. Ocazional mai puteți folosi și un prosop umed pentru a șterge corpul câinelui cu scopul de a îndepărta excesul de păr.
La început era obligatoriu să aibă cozile și urechile tăiate pentru a putea participa la concursuri și expoziții canine. Astăzi, urechile sunt tăiate la alegerea stăpânului, dar cozile sunt obligatoriu cupate.
Exerciții și dresaj:
Au nevoie de exerciții; vor fi fericiți cu o curte mică pentru a alerga și a se juca. La fel de bine se vor simți și dacă le puteți asigura plimbări zilnice alături de dumneavoastră. Datorită predispoziției la obezitate este important să le asigurați mișcare zilnică consistentă, dar nu foarte solicitantă. Dar trebuie să fiți atenți la faptul că nu se descurcă foarte bine la temperaturi foarte mici sau foarte mari și va trebui să le scurtați timpul de mișcare în aer liber în asemenea condiții.
Efectuarea unui dresaj potrivit pentru ei va avea nevoie de fermitate și consistență. Odată ce dresajul se va încheia veți avea parte de un companion minunat. Pinscherul pitic trebuie să înțeleagă de mici căței că stăpânul este „masculul alfa”, conducătorul și apoi vă veți înțelege de minune. Dacă nu veți reuși să vă instaurați în acest rol, câinele va fi mai mult decât mulțumit să și-l asume el și să vă conducă el.
Acești câini adoră să vă amuze, să facă pe clovnul. Astfel, în timpul dresajului este foarte important să nu lăsați să se vadă că vă distrează greșelile sale de comportament, să nu râdeți. Dacă veți râde acest comportament greșit va rămâne pe viață în mintea câinelui. Trebuie să fiți foarte fermi și serioși atunci când corectați comportamentul câinelui, evitați pe cât posibil să trimiteți semnale mixte, pentru a nu-l lăsa să aleagă el varianta corectă, ci s-o impuneți dumneavoastră. Nu este indicat să folosiți un ton mult prea aspru sau amenințător când îl corectați pentru că va deveni foarte timid și speriat.
Au nevoie de o socializare consistentă de la o vârstă fragedă, pentru a preveni dezvoltarea unui comportament reticent față de străini și a unui agresiv față de alți câini. Lecții sau clase în care cățelușii fac cunoștință cu alții, învață să împartă jucăriile sau bolurile cu apă.
O metodă bună pentru a obișnui câinele cu igiena casei este de a-l învăța să meargă la lădiță. Deoarece această rasă poate fi încăpățânată și dominantă trebuie să fiți insistenți și consistenți cu acest dresaj. Iar datorită dimensiunilor lor mici este posibil ca un accident de această natură să treacă, ceea ce va duce la instaurarea ideii că acest lucru este permis și câinele va fi dezobișnuit cu greu. Cățelușii nu trebuie să se plimbe singuri prin casă atâta timp cât nu au fost pe deplin dresați. Este indicat să îl țineți într-un țarc sau o cușcă mare atunci când plecați de acasă pentru a-l feri de alte accidente nefericite, fie de igienă, fie de mișcare ei fiind curioși și ajungând în locuri de unde nu pot ieși. Unii stăpâni vor alege să obișnuiască câinele cu făcutul pe hârtie sau lavetă specială pentru el. Un astfel de dresaj este bine-venit deoarece înlătură ieșirea câinelui afară în perioadele cu temperaturi scăzute. Această rasă are o înclinație pentru a lătra și este bine să includeți în lecțiile de dresaj și acest aspect, pentru a-i învăța când este potrivit să latre și când nu. De asemenea, au plăcerea săritului sau a săpatului gropilor, va trebui să vă asigurați că aveți un gard sigur, ferm și că nu îi lăsați afară nesupravegheați lungi perioade de timp.